Pe Bune

Răzvan Crișan a avut instincte antreprenoriale de la 15 ani, când i-a cerut tatălui său bani pentru ceva și, când acesta nu i-a dat, a decis să-i obțină singur. Pentru că nimeni nu îl angaja, singura soluție a fost să pornească propriile proiecte. Unul dintre ele a fost o revistă pentru elevi pentru care a obținut un credit de 3.000 de euro cu buletinul, dar care nu a prins pentru că a fost lansată în timpul unei greve generale în învățământ. Mai târziu, a fondat festivalul de filme de scurt metraj Shorts Up și Asociația Oricum cu care a realizat numeroase proiecte creative și culturale. Acum este responsabil pentru munca a 50 de oameni, prin afacerile pe care le conduce, restaurantele Kane și Mamizza și piața urbană Mercato Comunale. Spune că după ce a co-fondat cafeneaua M60 a realizat că industria ospitalității i se potrivește cel mai bine pentru că îi oferă satisfacție feedbackul imediat pe care îl poate obține de la clienți. Compară antreprenoriatul cu mersul cu trotineta prin București, trebuie să fii m

Acest episod nu e un interviu așa cum ești obișnuit să găsești în feedul Pe Bune, ci este un eseu personal scris și citit de colega mea, Ioana Burtea. Am ales să-l dau mai departe și aici, pentru că povestea Ioanei m-a impresionat, nu am putut să mi-o scot din minte săptămâni întregi după ce am citit-o și simt că e important ca ea să ajungă la cât mai mulți oameni pentru că pe mine m-a ajutat să înțeleg un subiect despre care vorbim prea puțin. Nu este o poveste ușor de ascultat și țin să precizez de pe acum că eseul descrie ideații suicidare și conține scene grafice de abuz sexual asupra minorilor. Înțeleg dacă nu pentru un astfel de conținut te-ai abonat la Pe Bune sau dacă nu te simți pregătit sau pregătită încă să-l asculți. Poți să sari peste el și ne reîntâlnim într-un episod obișnuit săptămâna viitoare. Însă eu sper să-i acorzi o oră din timpul tău. Această poveste a fost publicată în septembrie 2020 pe dor.ro și în DoR #41. Se numește Vorbesc. Ca să nu știu doar eu și a fost ilustrată de Andreea Cris

Adrian Despot și-a făcut debutul în muzică în 1994 la Școala Vedetelor, o emisiune de divertisment și prima emisiune de talente din țară care a transformat un grup de tineri în vedete peste noapte. Tot în timpul Școlii Vedetelor a început să compună, pentru că nu se regăsea în piesele pe care le cântau. Faima pe care a dobândit-o brusc atunci l-a luat pe nepregătite și nu a știut cum s-o proceseze, așa că în 1996 a renunțat la ea și a luat-o de la capăt cu o formație de rock: Vița de Vie. Spune că mult timp a fost un artist timid, cu multe ziduri ridicate în jurul lui care să-l protejeze și că abia târziu a scăpat de inhibiții, în momentul în care a ajuns să se cunoască ca om și a făcut pace cu el însuși, dându-și seama că nu trebuie să demonstreze nimănui nimic. Pentru Adrian, muzica nu trebuie să fie despre perfecțiune, ci trebuie să te simți bine făcând-o astfel încât să transmiți emoție celui care o ascultă. Și ca să rămână motivat după 25 de ani de muzică se întoarce întotdeauna la momentul zero, în lice

Fotojurnalistul Andrei Pungovschi a descoperit fotografia în timpul unei burse la University of Montana, unde studia în principal televiziune, și unde colegul lui francez de cameră avea un aparat foto. La întoarcerea în țară a căutat cursuri de fotografie și la un astfel de curs, predat de un fotoreporter de la Reuters, și-a dat seama că asta își dorește să fie meseria lui. De atunci au trecut mai mult de 10 ani și fotografiile sale au apărut în The New York Times, The Guardian și The Associated Press. Andrei este și unul dintre fondatorii Documentaria, un proiect care își propune să readucă în atenția publicului larg fotojurnalismul și fotografia documentară. Spune că a devenit din ce în ce mai greu să trăiască doar din fotojurnalism la noi în țară și cel mai des este nevoit să ia proiecte comerciale ca să se poată întreține. S-ar reorienta către video care pare să prindă mai bine la public, însă asta vine la pachet cu întrebări despre identitatea lui. Ce este? Un fost fotojurnalist, un fotojurnalist care fa

Ana este medic într-un spital COVID din București. În primele cinci luni de pandemie a învățat să-și regleze așteptările și efortul pentru că sprintul pe care credea că-l va avea de alergat la început s-a transformat într-un maraton fără sfârșit. Am vorbit cu ea la începutul stării de urgență, când nici nu avea voie să meargă acasă, dar când nici spitalul nu era plin. Acum, în august, nu mai e niciun loc în spitalul ei, dar măcar, la finalul turelor de 36 de ore, poate merge acasă la soțul, cățel și Playstation-ul ei. Ceea ce o ajută să se regleze emoțional după zilele pline de pierderi.

Ada Solomon este poate cel mai cunoscut producător de film din țară. Numele ei a apărut pentru prima dată pe un generic în calitate de director de producție în 1995 la Asfalt Tango de Nae Caranfil. De atunci a produs peste 60 de filme, multe câștigând premii naționale și internaționale, cum ar fi Poziția Copilului, Aferim! sau Toni Erdmann. Ada spune că nu premiile reprezintă o reușită pentru ea, ci faptul că a reușit să ducă la bun sfârșit filmele uneori în condiții dificile sau toate lucrurile pe care le-a învățat din fiecare colaborare. Despre succes mai spune că a descoperit că poate fi o experiență care generează un sentiment de singurătate, pentru că succesul a îndepărtat într-o perioadă oamenii dragi de lângă ea. Cel mai mult, în filmele pe care le produce, o interesează să găsească acele povești mici și particulare care vorbesc de fapt despre probleme și teme universale dintr-o societate, și care îi provoacă pe spectatori să-și pună întrebări despre lume. Producția unor astfel de filme este forma ei d

Gianina Cărbunariu este unul dintre cei mai cunoscuți regizori și dramaturgi contemporani. Face teatru din 2004 și spune că perioada în care a făcut teatru independent a făcut-o să aibă o gândire flexibilă și să caute soluții pentru a-și realiza spectacolele fără compromisuri artistice, chiar dacă finanțarea era redusă, iar acest lucru o ajută și în prezent. Prin spectacolele sale, care au la bază o documentare amplă ce constă în interviuri cu oameni reali, încearcă mereu să înțeleagă lumea în care trăim și să ofere și publicului contextul în care să mediteze la această realitate. Din 2017 este directorul Teatrului Tineretului din Piatra Neamț și despre perioada pe care teatrul o traversează acum, spune că o privește ca pe o provocare și o oportunitate de a experimenta artistic astfel încât să se păstreze legătura cu publicul vie, chiar dacă spectatorii nu mai pot intra în săli. Gianina spune că miza și satisfacția, atât în munca ei ca artist cât și în cea de manager, este în a le oferi oamenilor spectacole

Daniel Secătureanu, cunoscut și sub numele de Omu Gnom, face rap încă din clasele primare, când era pasionat de scris și freestyle, iar primele apariții în fața unui public le-a avut în anii 2000 la baluri ale bobocilor în licee. Din 2011 a scos un album nou în fiecare an pentru că își dorește ca muzica lui să evolueze, dar și pentru că scrisul are un efect terapeutic. Deși majoritatea pieselor sale au mesaje sociale și politice, în ultimele două albume s-a concentrat mai mult pe interiorul oamenilor, pentru că crede că doar înțelegându-te pe tine poți să înțelegi ce nu funcționează în societate. În timpul stării de urgență a scris și înregistrat Cântece din colivie, un album scurt în care a vrut să surprindă gândurile și trăirile pe care le-a avut în această perioadă. Daniel spune că face conscious rap, un tip de rap care poate părea că are un nume pretențios, dar care de fapt înseamnă că prin muzica lui încearcă să se schimbe pe el și lumea din jur, atât cât poate. Podcastul Pe Bune este prezentat de UniC

Domnica Petrovai este psihoterapeut și fondatoarea companiei Mind Education și a Școlii pentru Cuplu. A lucrat timp de trei ani pentru Ministerul Sănătății și de peste 20 de ani se concentrează pe psihoterapia familiei și terapia cuplului. În același timp, oferă consultanță organizațiilor care își doresc să construiască relații sănătoase la locul de muncă și sprijină oamenii care lucrează în companii să devină mai autonomi și maturi din punct de vedere emoțional. Pentru a avea o stare de bine în muncă, Domnica recomandă să ne raportăm la ea ca parte integrată din viața pe care o trăim, nu ca pe ceva separat de viața trăită cu prietenii și familia sau, la cealaltă extremă, ca pe o unică sursă de împlinire a nevoilor. Despre perioada prin care trecem în prezent și cum aceasta ne afectează munca, Domnica spune că putem privi criza ca pe o oportunitate de auto-cunoaștere și înțelegere mai profundă a nevoilor personale. Și că schimbarea nu ar trebui privită ca un eveniment negativ ci ca un proces prin care trecem

În acest episod Cristian Lupșa, editorul DoR, vorbește despre cum iese echipa DoR transformată din perioada de stare de urgență, ce înseamnă această schimbare pentru munca pe care o facem și cum a avut ea loc. DoR a trecut prin mai multe transformări în 11 ani de când există, dar Cristi spune că simte că cea de acum este cea mai importantă, pentru că ea s-a petrecut în timp real ca reacție la o criză externă și producând jurnalism care să răspundă la nevoile cititorilor în această criză, prin Jurnalul de pandemie, un newsletter zilnic început pe 14 martie, și peste 70 de texte publicate în două luni. Iar asta a condus la o nevoie de reorganizare a echipei la finalul stării de urgență și redirecționare a eforturilor în perioada următoare către ceea ce știm să facem cel mai bine: să spunem povești umane care aduc context și compasiune. Schimbarea, mai ales în urma unei crize, vine la pachet cu multe semne de întrebare, așa că am vrut să auzim cum se raportează Cristi, în calitate de manager, la incertitudine ș

Invitata acestui episod este Anca Ungureanu și, pentru transparență, trebuie spus de la început că Anca este director de marketing și comunicare la UniCredit Bank, partenerul principal Pe Bune, și a fost omul care a văzut potențial în acest podcast încă înainte de a fi lansat vreun episod și a dorit să ne susțină. Însă, nu în calitate de om de marketing am invitat-o la această discuție. În 2017, Anca a deschis Beans & Dots, o cafenea, concept store și spațiu dedicat comunității creative. Pandemia a prins-o la câteva luni după ce deschisese încă o cafenea și cu responsabilitatea a 20 de angajați. În cele două luni de izolare și restricții, Anca s-a implicat în demararea rapidă a unor campanii de strângere de fonduri și inițiative care să susțină afacerile mici. Împreună cu Melania Medeleanu a pornit #ScutPentruSpitale prin care a strâns bani pentru cumpărarea de echipamente medicale, a inițiat #SusținemAfacerileMici, o platformă pe care oamenii pot cumpăra vouchere de la afacerile preferate și #CafeaPentru

Andrei s-a îmbolnăvit cu noul coronavirus la începutul lunii aprilie și a fost internat 28 de zile la Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj. Deși are doar 33 de ani, a avut nevoie de 5 zile de terapie intensivă, 26 de zile de oxigen suplimentar, 3 CT-uri și 3 radiografii pulmonare. După externare, Andrei a postat pe Facebook un infografic cu toate momentele prin care a trecut și postarea lui a devenit virală pe internet. În timpul interviului a spus că și soția lui, însărcinată în luna a noua, de asemenea s-a îmbolnăvit, iar copilul lor s-a născut cât timp amândoi se aflau în spital. Spune că ideea pentru infografic i-a venit în timp ce se afla la terapie intensivă. A vrut să-l facă pentru a arăta că și o persoană tânără, fără probleme medicale poate avea o formă mai gravă de coronavirus, așa că toți ar trebui să avem grijă în continuare.

La doar 16 ani, Edmond Niculușcă a fondat A.R.C.E.N., o asociație dedicată conservării patrimoniului Capitalei, iar la 18 ani a obținut banii necesari pentru restaurarea și consolidarea Școlii Centrale, clădirea-monument în care învăța zilnic. Deși a avut un moment în care și-a dorit să se facă actor, toate eforturile sale de atunci s-au concentrat în jurul iubirii triste pe care o are pentru orașul București: tururi pietonale care să ajute participanții să creeze o legătură afectivă cu orașul, District 40 prin care să conecteze comunitățile culturale din zona cartierului Icoanei și Catalog București, un proiect prin care să inventarieze toate clădirile de patrimoniu din cele 98 de zone istorice protejate ale Capitalei. Edmond își dorește să lase moștenire un oraș care își înțelege și protejează trecutul și în care se poate trăi. Alt proiect important la care a lucrat în ultimul an este Antiseismic District, realizat împreună cu Re:Rise – Asociația pentru Reducerea Riscului Seismic, prin care își propune să c

Maria s-a mutat la Londra în urmă cu mai bine de 10 ani, pentru un masterat de film. După masterat a făcut producție de film, iar în 2015 a înființat o companie care sprijină producătorii, inclusiv prin finanțări. Nu o cunoșteam înainte de interviu, am aflat de ea de la o prietenă comună care mi-a spus în luna martie că Maria e infectată cu coronavirus și se află în izolare acasă. Când s-a simțit mai bine i-am propus să discutăm despre experiență: cum a fost pentru ea, ce a fost cel mai greu și ce mesaj ar vrea să transmită oamenilor. E un interviu despre recuperare, dar și despre recunoștință pentru sprijinul pe care ni-l putem oferi unii altora în perioade grele.

Pe Ana am descoperit-o tot cu ajutorul Facebookului, pentru că postase o fotografie cu urmele pe care o mască de protecție i le lăsase pe față. Așa mi-am dat seama că este medic în linia întâi și am vrut să aud cum i s-a schimbat viața și ce înseamnă să nu poți lua niciodată o pauză mentală de la coronavirus. Am înregistrat interviul pe care îl veți asculta în continuare în ajunul Paștelui, când Ana se afla în pauză după șapte zile de muncă. Urma să petreacă sărbătorile în izolare împreună cu colegii ei și nu împreună cu familia, cu care nu mai stătuse din 9 martie. Sunetul este ușor distorsionat pentru că am înregistrat prin speakerul de la telefon. Anei i se stricase laptopul la începutul pandemiei și nu avusese nici timp, nici cum să facă rost de altul. Discuția cu ea mi-a oferit un sentiment de siguranță pe care sper să vi-l ofere și vouă. Creierul nostru poate genera cele mai nefericite scenarii și cred că e util să auzim cum se vede pandemia prin ochii unei persoane care are contact cu ea zi de zi.

Paul Olteanu este trainer și coach specializat în neuroștiință, psihologie și comunicare. A devenit interesat de programe de training în timpul liceului, inițial pentru că voia să o liniștească pe mama lui îngrijorată că nu are suficiente activități extracurriculare. Însă și-a dat imediat seama că ce învăța la traininguri era cu totul diferit de ce se întâmpla la școală. Ba mai mult, că i-ar plăcea să-i învețe și pe alții lucrurile pe care începea să le înțeleagă despre organizații și comunicare. De atunci au trecut 12 ani și peste 10.000 de ore în care a dat mai departe altor oameni din cunoștințele sale despre neuroștiința comunicării și încrederii, înțelegerea personalității și a emoțiilor, și tiparele de gândire care influențează comportamentele umane. Una dintre metaforele preferate pe care le fosește în cursuri pentru a-i ajuta pe oameni înțeleagă mai ușor cum gândesc e cea a elefantului, partea primitivă din creier responsabilă de emoții și instinct, și călărețului, partea din creier mai evoluată, resp

Una dintre cele mai mari frici pe care le am în această perioadă este că dacă părinții mei se îmbolnăvesc cu coronavirus, va fi foarte dificil să treacă peste asta. Au 69 de ani, tensiune, tata e cam grăsuț, iar mama are un sistem imunitar compromis. Ce șanse au să supraviețuiască? Peste Irina am dat întâmplător pe Facebook pentru că am văzut o postare în care povestea că bunicii ei sunt amândoi bolnavi. Am vrut să aflu cum e să treci prin una dintre cele mai mari frici pe care le avem toți probabil. Și cum faci să-ți păstrezi totuși calmul și rațiunea. Când am vorbit cu ea, bunicii erau încă internați la Matei Balș și Irina îmi spunea că abia așteaptă să meargă din nou în atelierul de croitorie al bunicului în care el încă lucrează la 80 de ani. Între timp, bunicii ei au fost externați și sunt amândoi bine acasă. Ascultați o voce din pandemie care mie mi-a dat speranță.

Lucia-Maria Popescu a început să cânte în timpul liceului, pentru că prin muzică a simțit că poate exprima toate sentimentele pe care le avea ca adolescentă. A pornit autodidact, învățând să cânte la chitară și pian de pe internet. S-a făcut remarcată în 2011 cu un cover după piesa Silence a formației The M00od care a devenit în scurt timp o piesă difuzată constant de postul Radio Guerrilla. De atunci, Silence a adunat peste 27 de milioane de vizualizări pe YouTube, Lucia a semnat cu o casă de discuri și a lansat două albume. Spune că mult timp nu a avut încredere în ceea ce face și a crezut că oamenii îi observă fiecare greșeală când e pe scenă. Dar a învățat să se considere un profesionist și să trateze muzica cu seriozitate. Acum ar fi trebuit să continue munca la un nou album și simte că pandemia i-a răpit un an dintr-o perioadă critică pentru cariera ei, pentru că nu mai are 17 de ani și ar trebui să valorifice orice oportunitate de dezvoltare. Însă nu vrea să pună presiune pe ea să fie mai productivă de

Marius are 33 de ani, este medic în provincie și tatăl lui Tudor. Anca, soția lui, este de asemenea medic. Pe Marius l-am cunoscut la începutul anului, în timp ce lucram la un podcast narativ pe care ne doream să-l lansăm la DoR anul acesta. Am avut atunci nevoie de un expert în medicină legală, iar în el am găsit specialistul ideal, capabil să explice pe înțelesul oricui informații complicate. La începutul pandemiei m-a întrebat pe Facebook dacă suntem bine, pentru că știa că soțul meu e medic și el. Săptămâna trecută, când mi-a scris din nou a părut mai afectat de ce se întâmplă. Motivul: nici el, nici Anca nu pot rămâne acasă să aibă grijă de Tudor ca restul părinților pentru că medicilor nu li se acordă zile libere pentru supravegherea copiilor. Era frustrat și de valul de critici pe care demisiile medicilor îl provocase în social media, pentru că realitatea pe care o trăiește e mai complexă și nu se vede într-un titlu de știre.

István Téglás a studiat la Universitatea de Artă Teatrală din Târgu Mureș, secția actorie, și spune că în facultate a avut cele mai mici note și a vrut în fiecare an să se lase de teatru. După absolvire nu a reușit să-și găsească locul în teatrele de stat, în care simțea că îi este îngrădită libertatea artistică și că trebuie să joace în spectacole cu care nu se identifică. Salvarea a fost întâlnirea cu coregrafa Vava Ștefănescu care i-a stârnit interesul pentru dans contemporan și performance, forme artistice care l-au ajutat să se descopere. Timp de 10 ani a lucrat ca actor și performer independent și a colaborat cu Centrul Național al Dansului, Teatrul Odeon și Teatrul Mic. Din 2015 este actor angajat la Teatrul Național București și în stagiunea curentă ar fi trebuit să joace în mai mult de 10 spectacole. Despre perioada de acum, în care nu mai poate lucra, spune că îi prinde bine pentru că a muncit foarte mult în ultimii ani și nu a știut cum să se oprească. Așa că profită de ea ca să ia o pauză. Îi plac